Video

1.) Prolog

        Prolog
                                                                                De Ștefan și Daniel Sescu

                                        -„Ca ploaia să curgă învăţăturile mele,
                              ca roua să cadă cuvântul meu,
                              ca ploaia repede pe verdeaţă,
                              ca picăturile de ploaie pe iarbă!”
                                                     (Deut.32.2, sublinierea noastră)
                                       -“ După cuvântările mele, nici unul
                            nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru
                            toţi o rouă binefăcătoare,
                                 Mă aşteptau ca pe ploaie, şi căscau
                            gura ca după  ploaia de primăvară “ 
                                                         (Iov.29.22-23, sublinierea noastră)

        Acest blog răspunde la o parte din întrebările despre timp (când?), loc (unde?), mod (cum?), şi motivele (de ce ?) restabilirii altarului Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie pentru a primii Ploaia Târzie. Una este o mărturie teoretică despre altarul restabilit şi alta este o mărturie practică. Soliile ce urmează a fi publicate nu vor fi scrise pentru a servi drept curiozitate, ci are o motivaţie foarte puternică. Orice mărturie cu martori are o motivaţie.
Sursă imagine: 33041 qarmymnxlc.gif

      Nici un creştin martor ca piatră vie[1] nu poate face parte din altarul reformat (restaurat), fără o cunoştinţă despre ce a experimentat PRACTIC despre aceasta. Nici un altar nu poate să existe, fără dovezi practice. În concluzie această mărturie a apărut pe baza unei revelaţii care a stabilit obiectivele, natura, misiunea sau lucrarea. Mărturiile cu dovezi practice  ale altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie este un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Iată confirmarea Spiritului Profetic:
   „Ploaia Târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica pentru venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploaia Timpurie nu a avut loc, nu v-a fi viaţă, firul verde nu va răsării. Prin urmare, dacă stropii Ploii timpurii nu şi-a făcut lucrarea, Ploia Târzie nu poate să aducă nici-o sămânţă la desăvârşire.”                      (E.G.White, Testimonies to Ministers 507)
  „Mulţi au dat greş într-o mare măsură în ce priveşte primirea Ploii Timpurii. Ei nu au obţinut toate beneficiile pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziţia lor în felul acesta. Ei se aşteaptă ca lipsa să fie suplinită de Ploaia Târzie şi intenţionează ca, atunci când harul va fi revărsat în mod abundent, să-şi deschidă inima pentru a-l primi, dar fac o greşeală teribilă (...). Totuşi, harul reprezentat de Ploaia Timpurie nu trebuie să fie neglijat. Numai aceia care trăiesc în lumina pe care o au vor primi o lumină mai mare. Dacă nu progresăm zilnic în exemplificarea virtuţilor creştine, nu vom recunoaşte manifestarea Duhului Sfânt în Ploaia Târzie. Este posibil ca aceasta să vină în inima tuturor celor din jurul nostru, dar noi nu o vom discerne şi nici nu o vom primi[2]. 
          Încheiem prima parte a prologului cu acelaşi imperativ:

           -„Mărturiile cu dovezi practice  ale altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie este un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Prioritatea acestor mărturii este confirmată de realitatea că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi> cu unificarea, restaurarea, sau dregerea acestui altar[3].
--------------------------------------------------------------------------------
[1] 1Petru 2.5
[2] Testimonies to Ministers, p.507, sublinierea noastră.
[3] 1Reg.18.31; 2Cron.15.8; Ezra 3.3; etc.

2.) Sfinţirea altarului restabilit (reformat) al Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea

Sfinţirea altarului restabilit (reformat) al Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea

                                                                                     De Ștefan și Daniel Sescu

        Poate ne-am întrebat de ce (motiv), când (timp) şi cum (mod)  să ne punem de o parte prin consacrare (închinare) ca sfinţi, pentru redeşteptare şi reformă”?
        În primul rând, orice reformă în Israel începea cu refacerea sau dregerea altarului[1]. După cum am citit, ţinta noastră şi al fiecărui membru este să mărturisească cu dovezi practice  altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie, ca un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie[2].
        În al doilea rând, consacrarea (închinarea) ca un <dar de bunăvoie>, nu poate fi sfinţit dacă altarul nu este sfinţit conform Scripturii:
 „... Care este mai mare: darul sau altarul care sfinţeşte darul?”                                                                                                                                                         (Matei 23.19  u.p.)  
      Cum explicăm că altarul sfinţit sfinţeşte consacrarea ca un dar[3]? Sau, cum explicăm că orice consacrat (închinat) ce se atinge de altarul sfinţit, va fi sfinţit ca un dar de bună voie[4]?
      Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să acceptăm prin credinţă nişte adevăruri revelate de Scriptură. Şi anume, Biblia a folosit pentru altarul de afară limbaje diferite, precum: (1) altarul de aramă[5], (2) altarul zidit din 12 pietre vii[6], (3) altar din pământ[7], (4) altarul arderii de tot[8] şi (5) altarul crucii lui Hristos pe Golgota. Aceste altare au fost una şi acelaşi ca umbre ale crucii lui Hristos[9].

Altarul zidit din pietre vii[10] este unul şi acelaşi cu altarul de aramă, cu cel al arderii de tot şi din pământ, ca umbră a crucii Domnului Hristos. Altarul zidit din 12 pietre  vii ne descoperă nişte caracteristici pe care altarul din aramă şi cel din pământ nu le relevă. Şi anume, altarul ne descoperă unitatea bisericii prin unitatea pietrelelor vii zidite în altarul crucii lui Hristos (1Reg.18.31). La figurat, <unitatea > pietrelor vii zidite în altar reprezintă o formaţiune de soldaţi ai crucii, ca o unitate militară, ce alcătuiesc un întreg.
     Dacă dăm mărturie practică că suntem o piatră vie zidită şi gravată[11] în altarul zidit din pietre vii ca umbră a crucii, atunci mărturia practică dovedeşte că eul este răstignit sau ars de tot, tocmai ca sângele Domnului Hristos aplicat pe pietrele din altar, să sfinţească viaţa consacrată ca un dar.
      În al treilea rând, legea fundamentală a altarului ebraic încorporat în legământul divin dat pe Sinai[12] înainte de facerea (zidirea) şi sfinţirea (ungerea) Cortului prescria ridicarea unui altar oriunde s-ar fi arătat Domnul. Această lege a stat la baza construirii altarului Cortului şi Templului, unde Domnul avea să fie în permanenţă prezent. Deci, nu Cortul era uns sau ridicat prima dată, ci altarul de la intrare[13].  Nu Templele lui Solomon şi Zorobabel erau unse şi ridicate prima dată, ci altarele[14].
    Aceste exemple proiectează lumină despre zidirea Bisericii reformate sau perfecte (sigilată şi cernută) sigilată cu Ploaia Târzie. Nu clădirile sau membrii bisericilor restabilite sau reformate trebuiesc unse şi ridicate prima dată, ci altarul unic reformat (restabilit) după chipul arătat. În timpul dispensaţiunii Duhului Sfânt, nu corpul Bisericii era uns (sfinţit) sau ridicat prima dată, ci altarul[15].
      

Preoţii, prorocii, regii şi reformatorii erau unşi sau chemaţi prin revelaţie de Dumnezeu pentru a sfinţii sau a restabilii altarul. A dăruii Domnului o adunăre reformată ca un Templu al Duhului Sfânt[16] zidit din pietre vii fără un altar reformat, este contrar Scripturii.
       Totul trebuie să treacă pe la altarul crucii. Lucrarea de ispăşire a început la altarul de aramă ca umbră a crucii[17], şi se termină tot acolo (Lev.16.18-19). Insistăm asupra sfinţirii noastre pentru reformă la altarul crucii pentru a înţelege mai bine, prin comparaţie, slujirea Marelui Preot în lucrarea de curăţire a Sanctuarului din Ceruri. Nu vom primii lumină mai multă atâta timp cât nu trăim pe cea prezentă, aceasta pe de-o parte. Pe de altă parte, nu vom putea primii Ploaia Târzie în urma ispăşirii pe care o face Marele Preot în Ceruri dacă nu trăim lumina cu Ploaia Timpurie. Ba mai mult, studiul sfinţirii noastre la altar în contextul Sanctuarului ne ajută să privim la unicitatea jertfei lui Hristos din diferite unghiuri pentru a da valoare deplină lucrării sângelui Mielului atât în Sfânta Sfintelor cât şi la altar.  Ne credem aflaţi în Sfânta Sfintelor lângă Marele Preot şi neglijăm lumina ce ne face să intrăm acolo. Nu putem să ne aflăm cu spiritul în Sfânta Sfintelor dacă neglijăm lumina care ne arată Calea. Publicăm şi predicăm mult despre Sfânta Sfintelor, fără să dăm mărturie practică despre roade aduse la altarul de afară ca umbră a crucii[18]. Vorbim mult despre Sfânta Sfintelor, fără să dăm mărturie practică despre lucrarea de curăţire ce a început şi se termină la altarul de afară. Aşadar, altarul de aramă este un reper în lucrarea de ispăşire pentru că a început la altar şi se termină tot acolo. În contextul acestei lumini, lucrarea de ispăşire începe la altarul de aramă ca umbră a crucii şi nu în Sfânta Sfintelor. AŞADAR TOTUL TRECE PE LA CRUCE – originalul altarului de aramă.
       Ritualul închinării sau sfinţirii preoţilor dura şapte zile[19]. Această durată de investitură este singura formă de durată din toată Biblia, timp în care preotului era interzis orice contact cu exteriorul. Comentariul Biblic A.Z.Ş spune în contextul cărţii Leviticului capitolul 8 că: „serviciul zilei se terminase, dar Aaron şi fiii lui nu puteau să plece decât după şapte zile. Acesta era un timp de studiu, de rugăciune, de meditaţie, de repetare a ritualului, ca să nu facă nici o greşeală când va sosi timpul să slujească”. „Această înşeptită consacrare însemna desăvârşirea ideală[20]. Deoarece aceşti preoţi sunt prototipul slujbaşilor lui Dumnezeu de astăzi, consacrarea lor ne învaţă înălţarea sfinţeniei sfintei slujbe şi nevoia de a o păstra separată de lume[21].    
    „Altarul fusese mai înainte uns cu untdelemn. Sângele jertfei de ispăşire şi sângele arderii de tot fusese aplicat pe el[22]. Acum el era stropit cu sângele berbecului pentru consacrare. El a primit atenţie mai mult decât oricare altă parte a sanctuarului. Aceasta, fără îndoială, din cauza importanţei lui pentru ungere. În mod practic, el a jucat un rol important pentru fiecare sacrificiu”[23].
      Care era motivul pentru care altarul era prea sfânt? Era mai sfânt decât Sfânta şi Sfânta Sfintelor?
     Raportul Scripturii confirmă că peste orice altar viu restabilit, Dumnezeu îşi pune Numele Lui peste el (Gen.12.8; 13.4; 26.25; Num. 6.27). Aşa se explică că înaintea capitolului ce vorbeşte despre  ungerea sau sfinţirea altarului, Dumnezeu sugerează că Numele Lui va fi peste cei ce se identifică cu altarul sfinţit[24]. Despre altarul prea sfânt Comentariul Biblic AZŞ adaugă că literal se traduce „<sfântul sfântului>, însemnând marea sfinţenie a altarului[25]. De aceea, <oricine se va atinge de> el <va fi> sau trebuie să fie <sfânt>”[26].
--------------------------------------------------------------------------------
[1] 1Regi 18.30; 2Cron.15.8; 29.18; Ezra 3.3; etc.
[2] - „Ploaia Târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica  pentru venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploaia Timpurie nu a avut loc, nu va fi viaţă, firul verde nu va  răsări. Prin urmare, dacă stropii Ploii Timpurii nu şi-a făcut lucrarea, Ploaia Târzie nu poate să aducă nici o sămânţă la desăvârşire.”
                                                 (E.G.White, Testimonies to Ministers 507)
[3] Ex.29.37
[4]  Ex.30.28-29
[5] Ex.27.2
[6] Ex.20.25; 1Reg.18.31
[7] Ex.20.24; Lev.26.19
[8] Lev.4.10,25
[9] Aşa cum mielul era sacrificat la altarul de aramă, tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a fost sacrificat la crucea de pe Golgota.
[10]  Ex.20.25; Ios.8.30.32; 1Reg.18.31.
[11] Deut.27.5,8; Ios.8.30.32
[12] Exod.24.4-8
[13] Ex.24.4,8
[14] 1Cron.21.26; 22.1; Ez.3.3.
[15] Mat.26.12; Ioan.19.17- 42
[16] 1 Corint.3.16
[17] Lev.16.5; 1Ioan.2.2
[18] Deut.26.2
[19] Lev.8.33
[20] vezi Iosua 6,3.4; 1 Regi 18,43.44; 2 Regi 5,14
[21] Comentariul Biblic AZŞ în contextul cărţii Exod 29, sublinierea  noastră,
[22] cap. 8,10.15.19.24
[23] Comentariul Biblic AZŞ despre Lev.8.24
[24] Num.6.27.
[25] vezi Exod 40,10
[26]Comentariul Biblic AZŞ despre Exod 29.37,   sublinierea  noastră.

3.) Prioritatea priorităţilor pentru lucrări ultraurgente înaintea celor urgente

Prioritatea priorităţilor pentru lucrări ultraurgente înaintea celor urgente
                                   
                                                                                     
                                                                                           De Ștefan și Daniel Sescu

      Prioritatea mărturiilor practice despre altarul reformat (restabilit) al Bisericii Adventiste de Ziua Şaptea este confirmată de realitatea că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi> cu unificarea, restaurarea, sau dregerea  altarului[1]. Poate cineva să predice ,,de calitate” sau cu putere măsurile şi valorile spirituale ale altarului reformat sau restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie[2], dacă măsurile şi valorile altarului pentru reformă nu sunt încoporate în viaţa mesagerului? Nu putem modela de calitate altarul pentru reformă după chipul arătat pe muntele Sinai sau Golgota, atâta timp cât măsurile şi valorile altarului ca o artă nu sunt încorporate în viaţa predicatorului ca semn oficial cu aspect pronunţat şi distinct. Dacă ne identificăm spiritual cu altarul arderii de tot ca umbră a crucii[3] cu înfăţişare de aramă, atunci facem din solia noastră puterea propovăduirii Evangheliei aşa cum ne explică Duhul Sfânt prin Pavel[4].
       Condiţiile necesare trebuie să fie conform Modelului Standard. De exemplu, Domnul Isus (Cuvântul) nu putea să prezinte măsurile şi valorile altarului de aramă atât prin Biblie (teoretic) cât şi practic în viaţa Lui la Golgota, dacă El Însuşi nu măsura cu cotul altarul crucii cu înfăţişarea de aramă[5]. În contextul acesta, omul cu funia şi cu prăjina în mână nu putea să prezinte lui Ezechiel măsurile şi valorile altarului de aramă dacă el însuşi nu avea înfăţişarea de aramă<dintr-o bucată[6]> după modelul unic ca un <singur om> (Ezechi.40.3).
        Trebuie să dăm mărturie practică despre acest altar, deoarece înfăţişarea de aramă trebuie să se identifice pentru timp escatologic cu întregul spirit al celor douăsprezece spirite ale lui Israel care trebuie să se ridice ca un altar viu <dintr-o bucată>, <ca un singur om> sau ca <12 pietre vii zidite în altarul restabilit> aşa cum ne arată Biblia (Num.14.15; 16.22; Jud.20.1; 1Sam.11.7; Neem.8.1; F.Ap.1.14; Ex. 24.4; Ios.8.32; 1Reg.18.31; Ap.7.4-8) 
         

Nici un predicator, pastor sau profesor ce trebuie să se identifice cu o piatră vie[7] nu poate face parte din altarul reformat sau restabilit, fără o cunoştinţă despre ce a experimentat PRACTIC despre aceasta.
        Nu putem vedea adevărata redeşteptare şi reformă, dacă nu avem experienţa personală a reformei practice, ca epilog. Cea mai mişcătoare mărturie, nu este cea teoretică, ci practică. Cum am putea să punem pe roate Corpul Bisericii pentru Marea Reformă de la  Ploaia Târzie? Oferind un model practic asemenea Mantuitorului. Împărtăşirea vieţii redeşteptate şi reformate este primul pas. Predicarea practică a redeşteptării şi reformei trebuie să cadă ca o ploaie conform dovezilor[8]. Redeşteptarea şi reforma începe cu liderii şi cu modul de a conduce spre o adevărată reformă. Descrierea teoretică a refomei fără mărturii practice nu sfinţeşte şi nu uneşte turma.    
         Nici un altar nu poate să existe, fără dovezi practice. În concluzie mărturia practică a altarului viu ca martor este o prioritate a priorităţilor ca lucrare ultraurgentă înaintea celor urgente. Mărturiile cu dovezi practice ale altarului reformat sau restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie este un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotărâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie. Prioritatea acestor mărturii este confirmată de realitatea că aproape toate reformele în Israel începeau <întâi> cu unificarea, restaurarea, sau dregerea acestui altar .
      - „Putem spune că am pus la probă făgăduinţa Lui şi am văzut că este adevărată. Putem mărturisi ceea ce ştim despre harul lui Hristos. Aceasta este mărturisirea pe care o cere Domnul şi din lipsa căreia suferă lumea”[9].
        Nevoia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea de a prezenta în mod practic imaginea desăvârşită a Domnului Hristos prin fraţii pastori (profesori, directori de editură), a făcut ca inimile noastre să vină în ajutorul acestei lucrări. Acţiunea noastră se bazează pe convingerea că se pune accent pe prioritatea priorităţilor ca lucrare ultraurgentă înaintea celor urgente. De unde putem şti că viaţa noastră trăită ca membri ai bisericii (femeia) asemenea lui Estera, nu a fost şi nu este pentru anul 2013? De unde putem şti că Dumnezeu poate avea  sute de căi pentru a venii venii în ajutorul redeşteptării şi reformei iniţiate  PRIN Conferinţa Generală, după 150 de ani ?

 

 

--------------------------------------------------------------------------------
[1] 1Reg.18.31; 2Cron.15.8; Ezra 3.3; etc.
[2] - „Ploaia Târzie care maturizează recolta reprezintă harul spiritual care pregăteşte biserica  pentru venirea Fiului omului. Totuşi dacă Ploaia Timpurie nu a avut loc, nu va fi viaţă, firul verde nu va  răsări. Prin urmare, dacă stropii Ploii Timpurii nu şi-a făcut lucrarea, Ploaia Târzie nu poate să aducă nici o sămânţă la desăvârşire.”
                                                 (E.G.White, Testimonies to Ministers 507)
[3] Aşa cum mielul era sacrificat la altarul de aramă, tot aşa Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a fost sacrificat la crucea de pe Golgota.
[4] 1Corint.1.18
[5] Num.21.9; Ezech.1.4,27; 8.2
[6] Ex.27.2
[7]1Petru 2.5
[8] Deut.32.2; Iov 29.22-23; Prov.16.15; Mic.5.7
[9] E.G.W. H.L.L. pag 306

4.) Condiţia mărturiei practice despre altarul restabilit

Condiţia mărturiei practice despre altarul restabilit
                                      De Ștefan și Daniel Sescu

          Nu trebuie să descoperim identitatea pietrelor vii din altarul restabilit, pentru că nici Domnul Isus nu a făcut-o[1]. Nu trebuie să credem identitatea martorilor pe baza semnelor[2] sau a diplomelor, ci trebuie să credem, doar pe frumuseţea adevărului şi pe mărturia asemănării cu Domnul Isus. Dacă trestia este simbolul Bibliei cu care trebuie să măsurăm altarul crucii[3], dacă cotul este simbolul întinderii mâinilor (faptelor) pentru că de acolo începe întinderea pe cruce[4], dacă palmele reprezintă simbolul prinderii, a fixării sau a apucării de ceva în cazul nostru de cruce[5], dacă degetul este arătătorul, simbolul ce indică direcţia (calea), timpul (când ?) şi forma prin pipăire[6], dacă piciorul ne descoperă urmele paşilor ca nişte semne pe Cale[7], atunci putem da mărturie practică despre asemănarea cu chipul lui Dumnezeu. Această mărturie practică începe cu ajutorul Ploii Timpurii și se definitivează cu ajutorul Ploii Târzii. 
     Manoah tatăl lui Samson a cerut numele Îngerului care s-a arătat, însă Persoana Cerească nu a dat nici un nume (Jud.13.18). Îngerul s-a suit pe vatra altarului (Jud.13.20) tocmai ca Manoah să creadă doar pe baza mărturiei focului altarului viu. Caracterul soliei Îngerului se identifica cu focul altarului pentru că era Îngerul focului[8] (Ap.14.18). Dumnezeu nu dă niciodată alte nume sau semne peste mărturia focului Duhului Sfânt din altar. În cazul Îngerului care s-a arătat lui Manoah, mărturia focului Duhului Sfânt din vatra altarului a mers înaintea numelui Îngerului, sau era mai mare decât numele mesagerului de astăzi în sens de „mal`akh”[9] sau „anggelos”[10]
     

Prin toate aceste imagini, Dumnezeu ne învaţă că mărturia Duhului Sfănt ca un foc din altarul reformat sau restaurat, este mai mare decât numele solului sau mesagerului. În concluzie, mărturia numelui unui adventist ca un <foarte neînsemnat frate>[11], nu trece înaintea Numelui lui Dumnezeu. Sau, Duhului Sfânt ce dă mărturie prin sol, este mai mare decît numele mesagerului. În acest caz putem desluşii focul Duhului Sfânt ca a treia Persoană Dumnezeiască din vatra altarului restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea? Raportul Scripturii confirmă că peste orice altar viu restabilit, Dumnezeu îşi pune Numele Lui peste el (Gen.12.8; 13.4; 26.25; Num. 6.27). Aşadar numele mesagerilor ce se identifică cu pietrele vii din altarul viu restabilit, nu trece înaintea Numelui lui Dumnezeu.
        Nu vrem să dăm mărturie că marele număr de sfetnici nu aduce biruinţa înţelepciunii[12], nu, ci vrem să spunem că marele număr al sfetnicilor care adaugă şirul diplomelor şi funcţiilor la începutul sfaturilor (dezbaterilor) sau publicaţiilor, nu încurajează mărturia asemănării cu Domnul Isus[13], ci intimidarea discernământului şi puterii de-a raţiona a celor <foarte neînsemnaţi fraţi>[14], ca posibili reformatori. În acest sens, focul Spiritului Profetic ca Martor din altarul reformat, dă următoarea mărturie:  
      „ El (Hristos) a evitat orice strălucire exterioară. Bogăţiile, onoarea lumească şi mărirea omenească niciodată nu pot să salveze  un suflet de la moarte. Isus avea grijă ca nici o atracţie de natură pământească să nu determine adunarea oamenilor în jurul Său. Numai frumuseţea adevărului ceresc trebuia să atragă pe aceia  care doreau să-L urmeze.”
(E.G.White  H.L.L. pg.20)
   
--------------------------------------------------------------------------------
[1] Matei 4.3, 6
[2] Ioan 4.48; 10.4
[3] Ap.11.1
[4] Ex.17.12; Ioan 21.18;
[5] Hab.3.4. 1 Regi 1,50.51; 2,28. Comentariul Biblic AZŞ despre Exod 27.2 ne sugerează că palma trebuie să apuce coarnele: „În tabloul descriptiv al celei de a două veniri a Domnului răstignit, profetul Habacuc (cap. 3,4) a văzut cum „din mâna Lui pornesc raze” (coarne), „acolo”, în urmele cuielor din mâinile lui Hristos, „este ascunsă tăria Lui.”
[6] Luca 24.39; 1Ioan1.1.
[7] Iov.14.16-17; 1Corint.11.1
[8] Compară Judecători 13.20 cu Apocalipsa 14.18
[9] Dicţionar Biblic vol.2, pag.354, Ed. „Stefanus”, ed.1996.
[10] Idem
[11] Mat.25.45
[12] Prov.24.6
[13]  „ El (Hristos) a evitat orice strălucire exterioară. Bogăţiile, onoarea lumească şi mărirea omenească niciodată nu pot să salveze  un suflet de la moarte. Isus avea grijă ca nici o atracţie de natură pământească să nu determine adunarea oamenilor în jurul Său. Numai frumuseţea adevărului ceresc trebuia să atragă pe aceia  care doreau să-L urmeze.”
(E.G.White  H.L.L. pg.20)
[14] Mat.25.45

 

5.) Declaraţie de misiune

Declaraţie de misiune

                                            De Ștefan și Daniel Sescu
              Am început lucrarea „Iscoadele Ţării Canaanului” conştienţi de faptul că unii vor întreba dacă adevărul biblic trebuie mărturisit mai mult în mod practic decât teoretic. Mărturisirea adevărului în caracter şi în viaţă este realmente importantă într-un moment când oamenii pun accent mai mult pe credinţa care admite concepte teoretice şi nu pe credinţa care are izvorul faptelor concrete. Există o realitate descrisă în felul următor: „Suntem în pericol de a da solia îngerului al treilea într-un mod atât de nedefinit încât aceasta să nu-i impresioneze pe oameni. Apar atât de multe alte interese încât tocmai solia care ar trebui proclamată cu putere devine slabă şi fără glas.” E.G.W. 6T. pag. 55.
          Nevoia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea de a prezenta practic lumii imaginea desăvârşită a Domnului Hristos prin membrii ei a făcut ca inimile noastre să se adâncească în aprofundarea adevărurilor veşnice, folosind lucrarea „Iscoadele Ţării Canaanului”. Lucrarea şi-a fundamentat credinţa şi obiectivele pe:
 a.      Autoritatea Bibliei unica temelie în materie de religie;
 b.      Spiritul Profetic, darul Duhului Sfânt;
 c.      Doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea;
 d.      Declaraţiile liderilor în publicaţiile oficiale ale Bisericii Adventiste de Ziua  a Şaptea;  Deut. 29.29; Marcu 2.27; 1Ioan 5.15;                                          
 Problema noastră a devenit de acum publică în urma evenimentelor mondiale şi de la Vatican , iar criticii bisericii se concentrează asupra slăbiciunilor noastre şi erorilor teologice care ne fac vulnerabili. Pentru apărarea autorităţii, integrităţii, unităţii şi onoarei Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea,  lucrarea „Iscoadele Ţării Canaanului”, în spiritul lui Caleb şi al lui Iosua, doreşte să ţintească şi să promoveze următoarele aspecte:                                                                                                                                                    1.     Mărturisirea în mod practic a doctrinei din interiorul bisericii spre exteriorul ei ca o necesitate în pregătirea pentru reînviorare şi reformă;
2.    Să susţină, să lupte pentru apărarea unităţii bisericii, pentru împlinirea rugăciunii Domnului Hristos din Ioan 17;
 3.    Să mărturisească cu dovezi practice şi teoretice tuturor criticilor din interior şi exterior că Doctrina Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea este singura doctrină prin care se va mărturisi în mod practic, nu doar teoretic biserica desăvârşită, sfântă şi neprihănită (Efes. 5.27) prin închinarea (slujirea) fără pată, aprobată de Dumnezeu (Evrei 11.4,5; Daniel 12.13), a membrilor care o compun;
 4.      Să mărturisească cu dovezi practice că darul profeţiei manifestat de lucrarea Ellenei White şi a soliei neprihănirii (anul 1888) este biblic şi demn de luat în seamă;
5.      Nu este adevarat că Dumnezeu nu mai vorbeste ca altă dată! Este însă adevărat că oamenii nu mai ştiu să întrebe pe Dumnezeu ca în alte timpuri (Iosua 9.14; Jud. 1.1; 1Sam 22.10; 23.11; 30.8; 2Sam 2.1,19; Isaia 30.1; Ţefania1.6; Marcu 6.1; Fapte 1.16; 8.29; 10.19; 11.12; 13.2; 20;23; Evrei 3.7). Iată obiectivul Calebilor de a mărturisi cu dovezi practice tuturor criticilor că umblarea cu Dumnezeu oră de oră şi clipă de clipă este posibilă şi în ziua de astăzi;
 6.     Să mărturisească cu dovezi practice  altarul restabilit al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu Ploaia Timpurie, ca un imperativ şi o condiţie pentru luarea unei hotarâri viabile care să ne ajute în pregătirea pentru Marea Reformă de la Ploaia Târzie.
 7.    „Putem spune că am pus la probă făgăduinţa Lui şi am văzut că este adevărată. Putem mărturisi ceea ce ştim despre harul lui Hristos. Aceasta este mărturisirea pe care o cere Domnul şi din lipsa căreia suferă lumea.” E.G.W. H.L.L. pag 306.
„Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori.”       Num 13.30    „Ca să nu mai fim copii plutind încoace şi în colo purtaţi de  orice vânt de învăţătură prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efes 4.14), vă rugăm să susţineţi lucrarea noastră „în lumina blândeţii inspiraţiei pentru ca lucrarea interioară a Duhului Sfânt să lucreze la inimile tuturor”. (D. V. pag. 27)
  Sursă imagine: ”Palomas en movimiento”, Google Imagenes

„Standardul nostru a fost prea coborât, aşteptările noastre au fost prea limitate. Trebuie să ne punem ţeluri mai sus decât le-am pus în trecut, căci este posibil să fim umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu, să-L avem pe Hristos în inimile noastre prin credinţă.” E.G.W. R.H. 5 iulie 1892
  „De la început planul lui Dumnezeu a fost acela ca prin biserica Sa să descopere lumii plinătatea și desăvârşirea Lui. Membrii bisericii, acei pe care i-a chemat din întuneric la lumină, au datoria să facă cunoscută mărirea Sa. Biserica este depozitara bogăţiilor harului lui Hristos şi prin biserică se va descoperi în cele din urmă „domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti” ultima şi deplina desfăşurare a iubirii lui Dumnezeu.” E.G.W. I.F.A. pag 9 orig.

                                              -„Ca ploaia să curgă învățăturile mele
                                      ca roua să cadă cuvântul meu,
                                      ca ploaia repede pe verdeaţă,
                                      ca picăturile de ploaie pe iarbă!”
                                                       (Deut.32.2, sublinierea noastră)
                                              -“ După cuvântările mele, nici unul
                                      nu răspundea, şi cuvântul meu era pentru
                                      toţi o rouă binefăcătoare,
                                             Mă aşteptau ca pe ploaie, şi căscau
                                      gura ca după  ploaia de primăvară “
                                                     (Iov.29.22-23, sublinierea noastră)

                      Întâlnire la mormântul sorei White

                                 -  „Mormântul lui Ellen Gould (Harmon) White, alături de
                               mormântul soţului ei, James, în cimitirul din Oak Hill din Battle
                                    Creek, Michigan. Sursa - General Conference  Archives.

     

                                              Glasul sângelui stropirii Domnului Isus care
                                           a  sigilat viaţa sorei White strigă din mormânt [1]
                                          <până când>[2], mai tare decât sângele lui Abel[3].
                                          <Suntem păzitorii fraţilor>[4]„foarte neînsemnaţi”[5]  
                                          care predică PRACTIC cu focul Duhului Sfânt[6] despre
                                          altarul restabilit (reformat) al Bisericii Adventiste de
                                          Ziua a Şaptea?
 --------------------------------------------------------------------------------
 [1] Gen.4.10
 [2] Ps.13.1-3; Ap.6.10
 [3] Ps.13.1-2; Evrei 12.24
 [4] Gen. 4.9.  „Şi Îngerul a spus:<eşti tu păzitorul fratelui tău>”. E.G.White, 1T. pagina 115
 [5] Mat.25.45
 [6] Ierem.20.9

6.) Emblemele vii din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (parte întâi)

      Emblemele vii din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (parte întâi)
                                  De Ștefan și Daniel Sescu

     Emblema unei Biserici sau a unei Instituţii, defineşte spiritual ordinul de misiune ce poartă în ea: spiritul, caracterul, însuşirile sau caracteristicile de recunoaştere, în cazul nostru al Bisericii. Bineînţeles că emblema trebuie să îndeplinească condiţia dragostei, pentru că tocmai această emblemă de pe steag este un semn de apropiere[1].
Înainte de-a nota importanţa şi însemnătatea emblemelor vii, este bine să vedem ce spune Biblia, Spiritul Profetic şi Manualul Comunităţii despre „emblemele vii”. Aşadar, iată ce spune Manualul Comunităţii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea prin focul Spiritului Profetic din altarul reformat (a nu se confunda mărturia teoretică cu cea practică a pietrelor vii din altar), despre emblemele vii:
„ Biserica Sa trebuie să fie un Templu construit după asemănarea divină. Pentru aceasta, îngerul arhitect a coborât din cer cu o trestie de măsurat din aur, pentru ca fiecare piatră să fie cioplită şi tăiată după măsura divină şi lustruită pentru a străluci ca o <emblemă> a cerului, răspândind în toate direcţiile razele pătrunzătoare şi strălucitoare ale Soarelui  Neprihănirii”.
(Manualul Comunităţii, E.G. White, Testimonies to Ministers. Pag. 15 – 16,  sublinierea noastră).                                                                                                                                   
       Autorităţile din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea prezintă logo-ul şi semnificaţia emblemei în felul următor:
     “ - Biblia formează baza şi reprezintă fundamentul biblic al credinţei noastre. Faptul că Biblia este într-o poziţie complet deschisă, transmite mesajul acceptării totale a Cuvântului lui Dumnezeu prin studiere şi aplicare permanentă.
                                                    


          -  În centru se află <crucea>,  reprezentând Evanghelia salvării şi sacrificiul lui Hristos, subliniid astfel <locul central> pe care îl ocupă în credinţa noastră.

 

 - De la cruce către vârful desenului se evidenţiază trei linii ce înconjoară o sferă imaginară (Pământul), sugerând atât flăcările Duhului Sfânt, mesagerul adevărului, cât şi pe cei trei Îngeri din Apocalipsa 14 înconjurând globul pământesc şi misiunea noastră de a duce Evanghelia în toată lumea”

      Având în vedere că prologul a început cu note introductive despre măsurile spirituale ale crucii ca un altar în spiritul lui Pavel, vom nota pentru început doar pasajul ce ne arată că altarul crucii ocupă locul central al credinţei noastre. Primul şi cel de-al treilea pasaj din logo-ul prezentat de autorităţile Bisericii care prezintă Biblia deschisă şi flăcările încinse,  îl vom mărturisi practic pe parcurs în capitole sau volume separate. Totuși, începutul acestor mărturii practice le aveți atașat în blogspot, cu titlul ”Spiritul Iehova-Nisi și Emanuel în emblema steagului”. Dați clik pe ”POSTĂRI MAI VECHI” (dreapta jos) pentru următoarele capitole .
--------------------------------------------------------------------------------
 [1] Cântarea Cântărilor 2. 4; Isaia 5.26

Dați clik pe ”POSTĂRI MAI VECHI” (dreapta jos) pentru următoarele capitole .